Brioșe cu merișoare

De o vreme mă simt expertă în brioșe, așa că vă prezint o nouă rețetă.
Ingrediente:
-2 căni făină
-1 cană și 1/4 zahăr
-3/4 cană lapte
-2 ouă
-zeama de la o jumătate de lămâie
-1 linguriță praf de copt
-1/2 cană ulei
-un praf de sare
-1 cană merișoare
-1 lingură pudră carob
Am început prin a amesteca făina cu praful de copt și după într-un alt castron am bătut ouăle cu zahărul cu mixerul. Sunt suficiente 3 minute și după am adaugat laptele, uleiul, zeama de lămâie și praful de sare peste ouă. Am amestecat ușor cu spatula până s-au încorporat toate. Peste merișoare am pus o linguriță de făină pentru a fi mai ușor de întegrat în compoziție. Am pus în ploaie făina și înainte să adaug merișoarele am luat cam 2 linguri de compoziție și le-am amestecat cu pudra de carob. Am incorporat și merișoarele, am pus compoziția în forme și am decorat cu compoziția amestecată cu carob. 20 minute la cuptor la foc mediu și a ieșit ceva foarte delicios. Poftă bună!

Comentarii

Postări populare